cristian nemescu (sfarsit)

și uit' așa mi s-a făcut dor de cristi nemescu. de povestile lui de cartier, de 'elvis prisli', de marilena de la p7, de gabriel spahiu - șoferul de troleu, de domnișoara petronela - din dedicație, de andi vasluianu - proxenetul, de troleibuzul 76 care trece pe la mine pe la bloc, de toate cele si mai ales de un sfârșit. neaoș, pătimaș, subit.

(nemescu. sfarsit)

saracia

(the mamas & the papas - california dreamin')

ieri am vizualizat saracia. pulsa de entuziasm, dospea, era vie.
oameni de rand - posesori de salariu (pensie sau ajutor de somaj), de familie (restransa), de pat (de la ikea), de computer si frigider (in rate). si de biblioteca, sa nu uit, cu carti cartonate de la adevarul si jurnalul national - zeci, daca nu sute de presedinti si vicepresedinti ai sectiilor de votare din sectorul 4, desemnati, se adunasera pentru un prim instructaj la palatul copiilor.

(tramvai trist din bucuresti in timpul unei greve vesele la metrou)

m-am numarat si eu printre ei (presedinte al sectiei 801) mai mult sau mai putin intamplator - lipsa unui loc de munca, lipsa unei directii in viata si alte lipsuri. maruntisuri...

am ascultat plictisit toate prostiile debitate de organizatori (vreo doua ore) si am aflat ca aproape toti erau recidivisti. oamenii facusera o pasiune pentru aceste meschine ciubucuri binecuvantate, picate din cer de doua sau trei ori intr-un deceniu. desigur, cei mai multi se cunosteau intre ei, legasera prietenii trainice...
mai frumos ca-n romanele conferentiare ale lui david lodge, ce sa mai.

am aflat, intr-un final, si premiul pentru care toti acesti cetateni onesti accepta sa-si petreaca 24 de ore legate (de la 6 dimineata cand deschid sectia de votare pana a doua zi la ora 5 pe holurile aglomerate ale bec) - in plus raspund pentru orice neglijenta sau ilegalitate si mai risipesc cateva ore bune cu organizarea in ante-preziua si preziua alegerilor.
320 de lei.
impozabili! si care vin mai spre Craciun, incolo.
in turul 2 castigul se diminueaza, desigur

cum n-am ajuns chiar atat de disperat si n-am rate sau restante la banci/intretinere, am renuntat la ademenitorul chilipir. pentru un scurt moment (f scurt!) m-am simtit ca un miliardar printre cete compacte de saracani.

m-am tot intrebat apoi.
cat de necajiti trebuie sa fi fost toti acei oameni?
cat de impinsi de saracie pot fi toti acei tineri cu salarii mizere, pensionari acriti de viata, mame obosite, fete elegante, incat sa traga atata nadejde dintr-un ajutor atat de neinsemnat?
si nu cred ca exagerez, pe chipurile multora am citit bucuria (sincera) unui Craciun un pic mai ’imbelsugat’.

p.s.
eu, unul, prefer un Craciun auster
(poate am noroc si de vreo carte noua de paul auster)

invidia

mi-a placut foarte gandul asta al lui houellebecq: 'nu invidiezi la altii decat ceea ce iti inchipui ca vei putea obtine tu insuti candva'.

s-a lasat cu (intrin)sec

in jurul meu. ('sweeney todd: the demon barber of fleet street')

(foto pantacruel)

joi (la pranz)
21 de puncte la sala. aveam 21 inaintea ultimelor 3 intrebari si nici prin gand nu-mi trecea ca pic. am dat 3 rateuri monumentale, am ramas cu 21 de puncte si la final, iar inimiora, saraca, era sa-mi explodeze de rusine. nu-i venea a crede in pieptul cui se zbate ea cu 200 de batai de arama pe minut.
marti imi pot exersa din nou proverbialul ghinion

joi (seara)
'sweeney todd: the demon barber of fleet street', un poem vizual pictat in sange marca tim burton.
johnny depp (la a sasea colaborare cu t.b.) e perfect in toate aceste roluri gotic-inerte. canta, incanta si aduce aminte, pe alocuri, de tristetea barbierului evreu din dictatorul lui chaplin.
'sweeney todd...'-ul, filmul, e frumos ca o tragedie greaca, are ceva din shakespeare si ceva din byron, dar si putin 'perfume' (the story of a murderer) din 'ratatouille'.
la final toata lumea moare. se moare frumos in filmele lui tim burton. si foarte senin, aproape mioritic.

vineri (ziua)
bulgaria din nou. de data asta ruse, un oras cenusiu si saracacios (inecacios). te astepti ca frigul, foametea si cativa tovarasi bineintentionati sa-ti taie calea cu o dubita sigura (lada sau moskvich).
mai apoi ne-am abatut cateva ore pe la manastirea basarabov. chilii sapate in stanca, liniste nemaiauzita si soare albicios, timid. peisaje de wonderland...

vineri (seara)
am jucat fotbal la branesti pe sintetic. un gol, primul al meciului, un autogol si un fault grosolan, disperat.
pantacruel nu-i totuna cu banel.

sambata
lasata secului, doi cocosi decapitati, mititei, carnaciori, mustar, aripioare sau picior, bere si vin, tiramisu, scrabble si un somn bun. greu, apasat.

s-a lasat cu (intrin)sec in jurul meu.
in plus, azi e ziua nevesti-mi (din nou). la multi ani dani!

* sweeney todd & panta cruel in wonderland

jim jarmusch. no limits, no control

observ că timpul nu trece chiar degeaba pe lângă mine și nu-mi dau seama cum devin un om mai înțelept. aș fi putut pune aici și ceva din rimbaud: ‘comme je descendais des fleuves impassibles, je ne me sentis plus guide par les haleurs’, dar zic să-l păstrez pentru un eventual film de-al meu.

căci dacă văd un jarmusch nou nouț (merci djerzinski!), ca aseară (am cam adormit de oboseală pe final, dar îl mai reiau o dată astăzi), un film așteptat de patru ani de zile, nu mai fac nazuri, fițe, socoteli. nu mai caut povești bine spuse ori ticluite și, promit, nu mai despic firul în patruzecișipatru. dimpotrivă, las tăvălugul să vină peste mine, să mă surprindă, să mă abrutizeze. îl las pe meșter - cu condiția să fie genial & vizionar, iar jarmusch intră în această breaslă pe cale de dispariție – să se desfășoare. în plus sunt dispus să-i trag în piept (ca pe țigări) și să-i sorb (ca pe cafea) toate ideile și trucurile, ca și cum acestea ar fi fost ale mele.
deja cred că sunt ale mele.

la un moment dat (in clipul de mai jos) - sunt formidabile și nelimitate 'momentele date' în ‘the limits of control’ - tilda swinton se apropie de masuța la care odihnea cu două expresso în cești separate isaach de bankole. ca să ne-țelegem, isaach de bankole ia întotdeauna two espressos in two separate cups. tilda, albă din cap până-n picioare, se pune la masă și cere chelnerului o sticlă cu apă fără pahar. între timp își mută în dreptul ei o ceașcă dintre cele două ale lui isaach. vine chelnerul cu apa, vede drăcovenia, pune cafeaua înapoi în dreptul lui isaach, lasă apa (cu pahar) în fața tildei căreia îi spune ‘for the beautiful senorita’ și pleacă. tilda schimbă din nou ceștile și-i șoptește printre dinți lui isaach ‘suspicion’. acesta (ca de obicei sau ca un demn urmaș al lui buster keaton, deși e negru la față) nu schițează nici o reacție pentru care tilda se vede obligată să completeze – ‘hitchcock’.
ei bine, dintr-o dată râsul (meu) devine surâs. jarmusch are chef de joacă, iar ‘the limits of control’, ca toate filmele bune(!), e plin de referințe cultural-cinematografice.

(apropo, cinematograful de la parterul blocului la care am vazut un milion de filme se numește 'cultural'. se numea că acum se construiește altceva în locul lui)

tilda & isaach (‘the limits of control’)

menuetul a plecat in patagonia

cel mai frumos articol al săptămânii se poate citi în dilema (veche), unde 'menuetul' (a.l.s.) isi ia rămas bun de la cititori, iar celelalte 'dansuri' din ograda lui pleșu fac o reverentă în fața fostului lor coleg.


‘la lansarea dilemei, în ianuarie 1993, cosaşu a spus că o revistă se face dansînd. ei bine, tot ce mai pot adăuga este că am dansat – dilematic – cît să schimb vreo zece perechi de pantofi. (...)
spun, aici, „sfîrşit“ pentru că simt că, în ce mă priveşte, am ajuns la un fel de finiş. cheful de a dansa mi-a pierit. (...)
m-aş preface că jurnalismul e ceea ce-mi place mai mult să fac, că lumea e foarte interesată de opiniile mele, că statutul pe care mi l-am dorit e la fel de prestigios ca atunci cînd mi l-am dorit, că nimic nu s-a schimbat (...)
dar, tocmai pentru că întrebările pe care mi le pun sînt mai numeroase decît răspunsurile pe care le-aş putea da, am decis să mă opresc aici. o experienţă se încheie, dar căutarea continuă, căci lumea e mare.’
a.l.ş.

'ne-a plecat menuetul. căci menuet era dansul asortat lui alex. leo serban în viziunea lui andrei pleşu de la începuturile dilemei. și nu a plecat în ţara de origine a menuetului, în franţa adică, ci mult mai departe, tocmai acolo unde domneşte tangoul şi unde, după cum spune o vorbă din redacţie, nu mai e nici extrădare, nici suspin. (...)
a luat cu el şi poza de pe birou a lui marilyn monroe pe care o iubeşte nespus (poate chiar mai tare decît pe woody allen) . dar, ce putem face dacă, după ce-a văzut toate filmele din lume, a ales lumea mare? ' (...)
redacţia (dilema veche)

intregul aici

in sfarsit (dar nu așa... cu lacrimi! ca cainii turbati!)

in sfarsit a murit maestrul... de aproape 20 de zile poporul roman asteapta cu sufletul la gura acest moment inaltator-lacrimogen. in sfarsit multimea, norodul (care l-a iubit, se intelege) poate sa-si deverse inepuizabila compasiune, apetitul ieftin pentru melodrama.
iata, an de an avem noroc si mai dispare cate unul baban si foarte popular. iar asta, cel care a sfeclit-o acum, a a fost unul dintre ei (noi), unul care, al naibii!, parca nu mai vroia sa se duca; tot mai tragea de viata 'ca un caine turbat, in nemernicia lui'...

acum, ca s-a (mai) facut (putina) dreptate, putem deschide televizoarele (si-au asigurat ratingul pentru o saptamana) si gazetele (maine toate vor epuiza intreg tiraj) si blogurile (va creste traficul) si telefoanele (se duc minutele gratuite) si usile (traiasca țațele și bocitoarele!), avem ce vedea, ce povesti, ce lacrima.
e paine de mancat pentru toata lumea. uraaaa!

(bietul dinica, turbatul) - asa, ca sa-mi mai creasca si mie traficul...